vineri, 22 iunie 2012

Pensiunea 14 scaune Casoca - culegere începută de profesorul Gheba

Primele 14 scaune de la Casoca
Primele 14 scaune de la Casoca
Ani la rand am trait alături de culegerile lui Gheba. Dupa terminarea facultăţii (de matematica, bineînţeles), încet încet am început să mă desprind de această lume, utilizând uneori teorii, idei şi algoritmi în cu totul şi cu totul alte domenii; de Gheba, părintele culegerilor de matematică, chiar uitasem.

Mi l-am reamintit recent când, cu mare surprindere, am descoperit că Grigore Gheba este şi "părintele" Pensiunii 14 scaune. Aflat în vacanţă la familia Tudose, în satul Casoca din judeţul Buzău, împreună cu un coleg, marele matematician a confecţionat două scaune din cioate de fag. Gazdei i-au plăcut scunele şi a construit o masă rotundă şi încă 12 scaune care să o înconjoare. Cu timpul, poiana în care se afla gospodăria familiei Tudose, a devenit loc de întâlnire pentru localnici cunoscut ca "la 14 scaune".

Grup de 14 scaune
Grup de 14 scaune
Ulterior, gospodăria a început să practice agroturismul şi să se dezvolte. Astăzi, cei doi copii ai familiei Tudose deţin şi conduc cele două pensiuni de la 14 scaune: Pensiunea 14 scaune şi Pensiunea 14 scaune Casoca. Cele 14 scaune originale au fost completate cu alte grupuri de scaune (fiecare în număr de 14) împânzite pe tot perimetrul complexului, pentru odihna, relaxarea şi masa turiştilor.

Odată cazaţi aici puteţi efectua drumeţii, într-un peisaj de un pitoresc deosebit, către: Barajul Siriu, Cascada Pruncea (la nici 2 km), Lacul Vulturilor şi Vârful Penteleu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu